alexeionelblog.wordpress.com Open in urlscan Pro
192.0.78.12 Public Scan

Back to summary

URL:
https://alexeionelblog.wordpress.com/
Submission: On December 16 via api (December 16th 2024, 11:48:16 pm UTC) from US — Scanned from CA

Form analysis
6 forms found in the DOM

POST https://subscribe.wordpress.com

<form action="https://subscribe.wordpress.com" method="post" accept-charset="utf-8" data-blog="31643377" data-post_access_level="everybody" id="subscribe-blog">
  <p>Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.</p>
  <p id="subscribe-email">
    <label id="subscribe-field-label" for="subscribe-field" class="screen-reader-text"> Adresă email: </label>
    <input type="email" name="email" style="width: 95%; padding: 1px 10px" placeholder="Adresă email" value="" id="subscribe-field" required="">
  </p>
  <p id="subscribe-submit">
    <input type="hidden" name="action" value="subscribe">
    <input type="hidden" name="blog_id" value="31643377">
    <input type="hidden" name="source" value="https://alexeionelblog.wordpress.com/">
    <input type="hidden" name="sub-type" value="widget">
    <input type="hidden" name="redirect_fragment" value="subscribe-blog">
    <input type="hidden" id="_wpnonce" name="_wpnonce" value="17b83410e4"> <button type="submit" class="wp-block-button__link"> Urmărește </button>
  </p>
</form>

GET https://alexeionelblog.wordpress.com/

<form role="search" method="get" id="searchform" class="searchform" action="https://alexeionelblog.wordpress.com/">
  <div>
    <label class="screen-reader-text" for="s">Caută:</label>
    <input type="text" value="" name="s" id="s">
    <input type="submit" id="searchsubmit" value="Caută">
  </div>
</form>

POST https://subscribe.wordpress.com

<form method="post" action="https://subscribe.wordpress.com" accept-charset="utf-8" style="display: none;">
  <div class="actnbr-follow-count">Alătură-te celorlalți 208 abonați</div>
  <div>
    <input type="email" name="email" placeholder="Introdu adresa ta de email" class="actnbr-email-field" aria-label="Introdu adresa ta de email">
  </div>
  <input type="hidden" name="action" value="subscribe">
  <input type="hidden" name="blog_id" value="31643377">
  <input type="hidden" name="source" value="https://alexeionelblog.wordpress.com/">
  <input type="hidden" name="sub-type" value="actionbar-follow">
  <input type="hidden" id="_wpnonce" name="_wpnonce" value="17b83410e4">
  <div class="actnbr-button-wrap">
    <button type="submit" value="Înregistrează-mă "> Înregistrează-mă </button>
  </div>
</form>

<form id="jp-carousel-comment-form">
  <label for="jp-carousel-comment-form-comment-field" class="screen-reader-text">Scrie un comentariu...</label>
  <textarea name="comment" class="jp-carousel-comment-form-field jp-carousel-comment-form-textarea" id="jp-carousel-comment-form-comment-field" placeholder="Scrie un comentariu..."></textarea>
  <div id="jp-carousel-comment-form-submit-and-info-wrapper">
    <div id="jp-carousel-comment-form-commenting-as">
      <fieldset>
        <label for="jp-carousel-comment-form-email-field">Email (obligatoriu)</label>
        <input type="text" name="email" class="jp-carousel-comment-form-field jp-carousel-comment-form-text-field" id="jp-carousel-comment-form-email-field">
      </fieldset>
      <fieldset>
        <label for="jp-carousel-comment-form-author-field">Nume (obligatoriu)</label>
        <input type="text" name="author" class="jp-carousel-comment-form-field jp-carousel-comment-form-text-field" id="jp-carousel-comment-form-author-field">
      </fieldset>
      <fieldset>
        <label for="jp-carousel-comment-form-url-field">Site web</label>
        <input type="text" name="url" class="jp-carousel-comment-form-field jp-carousel-comment-form-text-field" id="jp-carousel-comment-form-url-field">
      </fieldset>
    </div>
    <input type="submit" name="submit" class="jp-carousel-comment-form-button" id="jp-carousel-comment-form-button-submit" value="Publică comentariul">
  </div>
</form>

POST

<form method="post">
  <input type="submit" value="Închide și acceptă" class="accept"> Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.<br> Pentru a afla mai multe, inclusiv cum
  să controlezi cookie-urile, uită-te aici: <a href="https://automattic.com/cookies/" rel="nofollow">
			Politică cookie-uri		</a>
</form>

POST //translate.googleapis.com/translate_voting?client=te

<form id="goog-gt-votingForm" action="//translate.googleapis.com/translate_voting?client=te" method="post" target="votingFrame" class="VIpgJd-yAWNEb-hvhgNd-aXYTce"><input type="text" name="sl" id="goog-gt-votingInputSrcLang"><input type="text"
    name="tl" id="goog-gt-votingInputTrgLang"><input type="text" name="query" id="goog-gt-votingInputSrcText"><input type="text" name="gtrans" id="goog-gt-votingInputTrgText"><input type="text" name="vote" id="goog-gt-votingInputVote"></form>

Text Content

BLOGUL LUI ALEXE

NOTE CU CALIGRAFIE ÎNGHESUITĂ

* Prima pagină
* Despre mine

dec.9

TRAGEDIA DE LA VILA LIZICA

Publicat pe 9 decembrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

S-a întâmplat în seara blândă a unei zile de la începutul lunii mai 1933. Coca
Vasiliu era o tânără inteligentă și discretă, de-o „frumusețe distinsă”. Cu
toate că provenea dintr-o familie modestă, tatăl său fiind un simplu funcționar
la stat, avusese parte de o bună educație. Avea 32 de ani. Lucra pentru
Societatea Petrolieră Româno-Americană din Constanța, „țăcănind într-una la
mașina Yost, înnegrind hârtia, forfecând cupoane”, dar avea speranțe și, în acea
primăvară, era fericită: credea că a găsit iubirea adevărată.

Martial Magrin era avocat și avea 39 de ani. Lumea Constanței încă și-l amintea
cu plăcere pe tatăl lui, Anatole, care murise cu cinci ani înainte. Anatole
Magrin, francez get-beget, se stabilise în orașul nostru probabil în chiar
primii ani de stăpânire românească a Dobrogei. Și-a deschis aici un atelier de
fotografie, apreciat inclusiv de familia regală română, în 1895, Anatole primise
brevetul de „furnizor al Curții Regale”. Banii strânși îi investise cu cap, în
proprietăți imobiliare, pe care le închiria. Avea reputația unui om corect în
afaceri, cumpătat în viața privată și generos cu semenii, numele lui era prezent
pe toate listele de subscripție pentru săraci ori pentru construirea de edificii
publice. Ani în șir fusese consul al Franței la Constanța.

Pe cât de serios era tatăl, pe atât de flușturatic era fiul, Martial era
cunoscut în oraș ca un cal breaz. După studii de drept în străinătate, tânărul
Magrin revenise în Constanța și se înscrisese în magistratură. Aruncase însă
repede roba și-și cumpărase cu bani mulți, din Germania, împreună cu prieten, un
iaht arătos. O vreme a organizat voiaje de plăcere între Constanța, Mamaia și
Movila. Marea l-a vrăjit, a-nvățat ceva navigație, iar vântul i-a umflat nu doar
pânzele albe ale ambarcațiunii, ci și pe cele multicolore ale imaginației. A
început să simtă chemarea mărilor cele mari, a insulelor mirodeniilor, a
porturilor exotice… Așa se face că, la mijlocul anilor 1920, a făcut rost de
hărți nautice, a umplut cambuza iahtului și a pornit într-o călătorie în jurul
lumii. Visul circumnavigației s-a destrămat se pare nițel după Dardanele, dar
pofta de aventură nu s-a domolit. A urmat o ispravă comercială: o fabrică de
gheață, clădită și utilată ca la carte, nu la Constanța, ci undeva în nordul
torid al Africii. Falimentul rapid (din cauza căldurii gheața se topea înainte
de-a fi cumpărată de cineva) l-a dezumflat. S-a întors în orașul natal, a suflat
praful de pe diplomă și s-a înscris în barou.

În primăvara lui 1932, Martial a ajuns în paginile ziarelor constănțene după o
întâmplare cu artiste de varieteu, baterii de vin și-un revolver buclucaș. Ocupa
separeul său obișnuit la restaurantul Elita din Piața Independenței, Ovidiu de
astăzi, și desfunda sticlă după sticlă împreună cu d-l Guiderdony, consulul
Franței la Constanța, și cu două dudui, dansatoare în trupa „5 Figaro’s”, ce se
producea chiar în acel local. Cumva pistolul lui Martial, scos la un moment dat
pe masă, pentru un adaos de distracție, s-a descărcat și glonțul a lovit-o în
picior pe una dintre artiste. Martial a fost bănuit de neghiobie, dar poliția a
stabilit că nenorocirea a fost cauzată de cea de-a doua convivă, Elena Tott. Ca
un fuior de fum greu, o undă de neîncredere a rămas o vreme, în urma acestei
anchete, în oraș.

Dar viața a mers mai departe, vară-toamnă-iarnă, într-o bună zi Martial a
întâlnit-o pe domnișoara Coca Vasiliu. Relația dintre ei a germinat, a crescut
și a îmbobocit frumos, iar Coca s-a mutat în vila lui Magrin, situată pe țărmul
mării, dincolo de Viile Vechi, atrasă desigur și de făgăduiala lui că în curând
vor fi soț și soție.

Despre întâmplările din ziua fatală există descrierea sufrageriei vilei Lizica,
făcută de martori credibili și mărturia lui Martial Magrin dată poliției.
Încăperea era vraiște, scaunele rupte, vitrinele sfărâmate, vesela spartă,
tablourile prăvălite pe podea. Scena unui confruntări. Iar în mijloc grozăvia:
tânăra femeie într-o baltă de sânge, cu o gaură de glonț în cap. Un glonț ieșit
din revolverul lui Martial, revolver care se rostogolise și el alături. Conform
declarației lui Martial, în timpul unei certe aprige, plecată de la amânarea
căsătoriei promise, femeia, ieșită din minți, îl zgâriase pe față și mâini, apoi
luase pistolul, îl pusese la tâmplă și trăsese. Puțină lume l-a crezut atunci pe
Martial, dar detectivii și comisarii locali, după o cercetare minuțioasă, au
conchis că a spus adevărul, Coca Vasiliu „s-a sinucis într-un acces de nervi”.

Postat în Constanţa și etichetat Anatole Magrin, Coca Vasiliu, Martial Marin,
sinucidere, Viile vechi, vila Lizica | Un comentariu
dec.2

NINA

Publicat pe 2 decembrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Sărbătorim, la bibliotecă, centenarul nașterii poetei Nina Cassian, printr-un
club de lectură la care invităm elevi de la mai multe licee din oraș. Nu vrem
disecări critice ori interpretări despre limbaj și teme. Vrem să-i ascultăm
poeziile și să-i evocăm nițel viața, „zorul” ei pe acest pământ. Peltici,
graseiați sau cu vorba limpede, emoționați sau dezinvolți, citind sau recitând,
adolescenții împrăștie peste noi, cei prezenți, polenul versurilor lor preferate
(cele mai multe de dragoste), într-un soi de spectacol polifonic. La sfârșit,
rămân în încăperea mută, ici să culeg un ghemotoc de hârtie, colo să îndrept un
scaun. Undeva însă, tinerii plecați râd și dansează, privesc perdelele de
mărgele ale ploii, citesc și scriu, mânâncă bomboane cu gust de trandafiri, își
fac jurăminte și se sărută pe furiș.

Postat în Poezie și etichetat bibliotecă, Elevi, Nina Cassian, Poezie | 2
comentarii
nov.24

COCOȘUL

Publicat pe 24 noiembrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Zgomote stridente și cu totul neașteptate ne trezesc în dulcea dimineață a zilei
de duminică. Cineva ciocănește insistent într-unul din geamurile dinspre grădină
cu-n obiect dur. Un ghiul! Sau țeava unui pistol?, îmi trece prin cap în timp ce
sar înfiorat din pat. Întredeschid precaut ușa sufrageriei și cercetez ochiurile
ce dau spre verdele brumat. În dreptunghiul ușii e un cocoș mare, colorat,
pintenat și c-un clonț, se vede, puternic. Când mă vede întețește focul
mitralierei. Îl știm, e șeful ogrăzii dinspre răsărit, dar ce caută la noi și de
ce-i atât de prost-dispus? Fuge, dar îl înghesui într-un colț și-l prind. Îi
simt în palme pulsațiile inimii și-l mângâi până îl liniștesc. Când îl arunc
peste gard văd butucul și toporul cu coadă scurtă, înfipt în marginea lui. În
jur câțiva fulgi albi, năclăliți de sânge.

Postat în Natura și etichetat cocoș, frică, păsări | 2 comentarii
nov.15

VĂ ROG, CÂT COSTĂ PĂLĂRIUȚA DIN VITRINĂ?

Publicat pe 15 noiembrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Vitrinele magazinelor sunt mijloace foarte bune și foarte la îndemâna
comercianților pentru atragerea cumpărătorilor. Dacă-s aranjate cu gust, dacă au
puterea să ne desfete și să ne „vorbească” cu șarm, vitrinele devin „cârlige”,
„baghete magice” care ne transformă din trecători în clienți. Lucrul e valabil
acum, dar cu atât mai mult era valabil odinioară, când promovarea prin alte
metode era costisitoare.

Unul dintre primii negustori din Constanța care au înțeles importanța vitrinei
pentru comerț este Pincus Șapira, evreu cutezător și generos, care-și deschisese
aici, încă din 1891, un „magazin de orologerie, bijuterie și orfevrerie”. În
vara lui 1908, ziarul Dobrogea jună nota că mărfurile lui Șapira, aduse recent
din străinătate, „fac zilnic obiectul de admirație al persoanelor care se opresc
în fața vitrinelor cunoscutului său magazin de pe str Carol”. Pincus Șapira se
ținea de un obicei cu totul extraordinar pentru fâșia noastră de lut, unde
lucrurile se făceau încă „à la turca”: în fiecare an călătorea prin Europa
Occidentală, nu pentru plăcerea catedralelor, ci pentru a cumpăra. Argintăria,
ceasurile de toate felurile, inclusiv cele din aur pe care inscripționa numele
cumpărătorului, inelele, brățările și cerceii, broșele, pandantivele, serviciile
de ceai și cafea, fructierele și bombonierele cu care se întorcea, toate după
ultima modă a Parisului și Berlinului, făceau senzație în lumea bună a urbei.

În decembrie 1921, magazinul de galanterie „Voaleta” din Piața Independenței
(Ovidiu, azi) a așezat în vitrină un splendid pom de Crăciun. Iar efortul
publicitar a mers încă mai departe, fiindcă patronul Margulis s-a gândit să
ofere bradul printr-o loterie. Împodobit cu decorațiuni lucrate manual, ce
imitau bunătățile din cămară, mere, nuci, portocale etc., și având în vârf o
steluță electrică, pomul a fost câștigat, „doar cu 20 de lei”, de norocosul
număr 142. Banii strânși în urma loteriei au fost donați Societății Asistența
Socială, care a cumpărat daruri pentru copiii săraci.

O vitrină neîndoios atractivă trebuie să fi fost cea librăriei Socec (tot din
Piața Independenței), din primăvara lui 1929. Directorul filialei locale a marii
librării bucureștene a expus atunci în fereastre o serie de caricaturi ale unor
„obraze” ale protipendadei și veliților municipiului, realizate de un tânăr
artist, menționat de ziare doar cu patronimul Cristea. „Anunțatele caricaturi
ale diverșilor Ași și Tipi ai Metropolei noastre și-au afișat mutrele în
vitrinele librăriei Socec”, anunța Dobrogea jună, păstrând tonul pișcător al
expoziției.

În anul 1928, Constanța a sărbătorit cu mare fast împlinirea unei jumătăți de
secol de la unirea ei, și a Dobrogei, cu România. Căutând să ofere vizitatorilor
chipul voios al orașului, primăria a cerut locuitorilor să-și înfrumusețeze
casele și grădinile. Manifestările propriu-zise ale jubileului au avut loc, în
prezența Familiei Regale (nu și a Regelui Mihai, care avea doar 7 ani), a
membrilor Consiliului de Miniștri și a tuturor autorităților militare și civile
din Constanța, în ziua de 28 Octombrie. Când seara acelei emoționante zile s-a
lăsat peste oraș, s-au aprins firmele și vitrinele magazinelor mari și mici, iar
faptul nu a rămas neobservat. „A fost o adevărată întrecere între comercianți,
ce a reliefat gustul artistic al unora și spiritul comercial și de reclamă al
altora”, scria ziarul Dacia. S-au evidențiat galeriile lui Arnold Birnbaum
(porțelanuri, argintării și cristaluri), Wilhelmina Pesky (broderii), amintitul
Pincus Șapira (bijuterii, optică și ceasuri), dar ce a uimit a fost mizanplasul
magazinului de galanterie Spiru Cardamitzi din strada Carol. Inspirat probabil
de celebra Marianne a Franței, Cardamitzi a poftit-o în vitrină chiar pe…
Dobrogea, înfățișată ca o femeie tânără și frumoasă, zeiță a libertății și
avântului. Iar alături de ea, păzindu-i zâmbetul, un dorobanț semeț, cu pușca
ghintuită la picior.

Implicarea primăriei în stimularea interesului comercianților și publicului
pentru spectacolul vizual al vitrinelor a trecut dincolo de momentul
semicentenarului. Cu ocazia Crăciunului anului 1935, de exemplu, primăria
municipiului a organizat, împreună cu Camera de Comerț și Sfatul Negustoresc,
concursul „Cea mai frumoasă vitrină”. Juriul serios, dar nu scorțos, alcătuit
din șefii instituțiilor menționate (Horia Grigorescu, Căpitanul Nic. Ștefan și
Gheorghe Stețcu), a bătut străzile înzăpezite pentru a aprecia „fața”
localurilor înscrise la întrecere. Locul întâi a fost ocupat de trei prăvălii:
croitoria lui Neagu Gavrilescu, atelierul fotografic Bartha & Lupu și galanteria
pentru bărbați patronată de Vasile Carp. Premiul în bani, împărțit între
laureați, a fost modic. Dar ce răsplată să fii recunoscut între primii din
orașul tău, să faci oamenii să vorbească de reușita ta, să-i stârnești să o
privească, poate chiar să învețe din efortul tău!

[Vitrina librăriei lui Grigore Grigoriu, din Piața Independenței, în jurul
anului 1900; carte poștală din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]

Postat în Constanţa și etichetat Constanța veche, magazine, prăvălii, vitrine |
Un comentariu
nov.3

DE ZIUA MĂRII NEGRE

Publicat pe 3 noiembrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Te-am luat de la treburi fără vreun scop anume, nu mall, nu cofetărie, nu muzeu,
te-am condus pe străzi liniștite, fără să scot o vorbă, ca să poți asculta
foșnetul frunzelor, te-am urmat ca o umbră, sau ca un paj, am privit împreună cu
tine norii albi, spulberați de un vânt de altitudine și vapoarele fantomatice de
la orizontul îmbrăcat în valuri de dantelă, ți-am ascultat respirația ca o
ninsoare blândă și ți-am făcut fotografii, serioasă, cu obrazul aprins de lumina
miezului zilei, în planul îndepărtat marea, pe oglinda căreia înverzea taina
ochilor tăi.

Din categoria Poezie, Uncategorized | 2 comentarii
oct.16

SACNASIE LA CONSTANȚA

Publicat pe 16 octombrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Constanța de azi păstrează foarte puține edificii din perioada Imperiului
Otoman. Geamia Azizia, farul din capătul bd. Elisabeta, cunoscut ca genovez, de
fapt construit de compania engleză ce a întins prima linie ferată între
Constanța și Cernavodă, biserica „Schimbarea la față”, fosta școală a
comunității grecești, de pe strada Mircea colț cu Aristide Karatzali, alterată
de suplimente de zidărie, clădirea muribundă a vechii vămi a orașului, de la
vest de liceul Traian, cișmeaua turcească din nordul orașului, de pe marginea
șoselei către orașul Ovidiu.

Nici elementele arhitecturii musulmane, preponderente desigur în localitate
înainte de 1900, nu au fost mult mai răzbătătoare. Câteva pot fi totuși
regăsite, chiar lăsând la o parte arhitectura religioasă. Avem încă arce ciubuc
și arce cu lambrechin (de pildă la localul de pe bulevardul Tomis al Muzeului de
Artă Populară, construit ca sediul al primăriei), bolți ogivale și arce în
potcoavă (la vila de pe buza falezei estice – din str Zambaccian nr. 1 – și la
casa zveltă din strada Callatis nr. 6, ambele ridicate de prințul numismat
Mihail Șuțu), terase cu creneluri și cupole specific maure (la amintita vilă
Șuțu). Putem admira de asemenea turle sub formă de minarete (vila prințului
Barbu Știrbey și palatul Kara Dîlga, ambele din Mamaia, dar și la curioasa casă
de pe strada Cristea Georgescu nr. 7), suprafețe traforate și arabescuri viu
colorate (pereții și tavanele vilei Șuțu), compoziții realizate în tehnica
ablaq-ului, de alternare a culorilor (fațadele Muzeului de Artă Populară și
unele arcade ale vilei Șuțu), ba chiar și minunate structuri în relief, sub
formă de fagure, numite muqarnas în interiorul vilei Șuțu. Dar sacnasie mai sunt
la Constanța? Nu și da. Cum vine asta? S-o luăm pe-ndelete.

„Sacnasiu” este cuvântul folosit în limba română pentru termenul arab
„mashrabiya”, un element de arhitectură islamică (după mulți cercetători, unul
dintre cele mai tradiționale elemente ale arhitecturii islamice), care constă
într-un „fel de balcon scos la uliță, închis cu geamuri și cu persiene (la
casele domnești sau boierești) de unde se putea privi în stradă, fără a fi
văzut”. În paranteză fie spus, definiția are și meritul de introduce un sinonim
neaoș pentru termenul de „sacnasiu”, un substantiv derivat dintr-un adjectiv:
„scos”, „sacnasiu” sau „scos”.

O firidă proiectată în afara zidului exterior, la etaj, un mic spațiu adăugat
încăperii către și deasupra străzii, asta e sacnasiul. Totuși nu orice astfel de
volum decroșat e un sacnasiu, în mod obișnuit sacnasiul are forma unei cutii și
este realizat din lemn. Pereții îi sunt traforați, sau prevăzuți cu zăbrele,
ferestre cu geamuri, jaluzele ori perdele. Un astfel de balcon semi-deschis
către exterior și deschis către interiorul casei îngăduia ocupanților să vadă
neobservați afară, să privească trecătorii, întâlnirile, găteala, gesturile
mărunte, graba, disputele, alaiurile vesele sau triste, semnele anotimpurilor și
semnele vremurilor. În plus, regla lumina primită și facilita fluxul de aer în
încăperi. Prin urmare, un rol de îmbunătățire a condițiilor de viață, dar și
unul de zgândărire a curiozității, ba chiar a indiscreției.

Totuși, de unde până unde cuvântul „sacnasiu”? Fiindcă turcii au numit balconul
cu pricina „șahnișin” (care-nsemna „ședere domnească”), iar noi am împrumutat de
la ei atât elementul de design cât și denumirea. Deși dicționarele nu-l
menționează (sau nu am găsit eu), cuvântul arab „mashrabya” trebuie să fi fost
preluat ici și acolo și de români, un exemplu fiind scriitorul Ion Marin
Sadoveanu. „De foarte multă vreme”, nota el în 1931, „haremurile cu
mușarabiehurile lor s-au retras din inima orașelor.”

Una dintre casele decorate cu sacnasiu a fost casa din Piața Independenței (azi
Piața Ovidiu) nr. 2, proprietate, în anii 1930, a compozitoarei Titi Mumuianu,
soția fostului prefect George Mumuianu. Clădirea era o construcție aparte, având
în secțiune forma unui trapez, cu fațade pe trei artere: strada Dimitrie Sturza
(Revoluției de astăzi), Grigore Contacuzino (actuala Arhiepiscopiei) și
menționata Piață a Independenței. Pe latura sudică, dinspre strada Cantacuzino,
casa avea un frumos sacnasiu cu geamuri. Datorită poziției și vecinătății cu
statuia poetului Ovidiu, casa și sacnasiul cu pricina au fost prinse des în
epocă de camerele fotografice. Imobilul a avut ghinionul de-a fi lovit de o
bombă aruncată de aviația sovietică în fatidica noapte de 22 iunie 1941, fiind
demolat după război.

Unul dintre cei care au ținut să aibă un mușarabieh în orașul nostru este deja
amintitul Mihail Șuțu. Arhitectul Grigore Cerchez, cel care a realizat, la
sfârșitul secolului al 19-lea, planurile incredibilei case a prințului din
strada Mării (azi Krikor Zambaccian), i-a desenat pe zidul nordic un sacnasiu,
unul tipic, lucrat desigur în lemn și, pe cât putem descifra ilustratele vechi,
cu pereții decorați prin decupare și sculptare ca o dantelă fină. Nici nu se
putea ca o clădire vădit mudejară să nu aibă elementul arhitectonic tipic
islamic. Din păcate, la una dintre renovări, probabil în anii 1940, vila a rămas
fără splendidul sacnasiu, în locul lui fiind croită o fereastră cu arc potcoavă,
în ton cu celelalte ferestre ale etajului.

Vin acum la prezent și la întrebarea dacă mai avem sacnasie în Constanța. Eu
unul nu am descoperit un sacnasiu vechi care să împodobească încă vreo fațadă
din oraș. Am descoperit însă unul nou. Casa de la nr. 5 strada Mihai Eminescu a
fost construită în stil neoromânesc, puțin înainte de 1925, de colonelul
Constantin Bărbulescu. Nu știu dacă în original a avut un sacnasiu, cert e că la
sfârșitul secolului al 20-lea nu avea. După anul 2000, proprietarul a renovat
clădirea, ocazie cu care a dat jos balconul din fier forjat, cu jardiniere pline
de mușcate îngrijite, dinspre stradă, iar în locul lui a construit un detaliu
arhitectural din lemn și sticlă, scos în afară, frumos, zvelt, sprijinit pe
console sculptate, ce-i permite, dacă vrea, să privească strada fără să fie
văzut: un sacnasiu, probabil primul construit în Constanța după multe decenii.

[Casa cu sacnasiu nou, de pe strada Mihai Eminescu nr. 5]

Postat în Constanţa, Uncategorized și etichetat arhitectură islamică, Constanța,
mușarabieh, sacnasiu, scos | 5 comentarii
oct.3

DEREA

Publicat pe 3 octombrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Cerul a oprit o vreme ruperea de nori, ca pentru a-și șterge fruntea. Am
profitat și-am ieșit din casă să pipăi rănile deschise de mânia uraganului. Un
torent impetuos curgea pe strada noastră, venind dinspre cartierul veteranilor,
și se vărsa în cel ce puhoia pe Hatman Arbore. Și care gonea nepăsător peste
gurile de scurgere, dar nu urma firul drept al străzii către șoseaua Mangaliei,
ci inunda spre nord-est micile străzi perpendiculare și curțile vecinătății,
căutând vechea vale ce șerpuia cândva nestingherită, pe câmpul pe care s-a
construit cartierul nostru. Vâlceaua unui pârâu născut din ploi rare și zăpadă
puțină, ascunsă și uitată sub case, garaje și străzi, al cărei nume nu-l mai
păstrează decât hărțile bătrâne, amorțită, trezită pentru o zi la viață și
încercând în vârtejuri să ajungă la mare: dereaua Malcazan.

Postat în Constanţa și etichetat cartier Km 5, dereaua Malcazan, ploaie | 2
comentarii
sept.15

ALERGI PENTRU O LUME MAI BUNĂ

Publicat pe 15 septembrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Un prieten mă invită să particip la Autism24h, o cursă pe nisipul ud de la
Mamaia, pentru promovarea cauzei copiilor cu autism. Sunt nițel mirat. Cum poți
ajuta copiii alergând? Păi, anunți că alergi și alții, generoși și atrași de
numele tău, donează o sumă, care printr-o ecuație simplă se transformă în
distanță pe care ești obligat (nu chiar strict) să o parcurgi. Dacă, să zicem,
căciula ori basmaua ta atrag 100 de lei, ar cam trebui să dai bice 10 kilometri.
Banii ajung, se-nțelege, la asociațiile ce desfășoară activități în sprijinul
copiilor cu autism, dar canonindu-te cu fuga, ai și tu o contribuție. Sună bine,
dar eu nu-s un alergător, aș cădea lat după câteva sute de metri și-aș părea un
papugiu caraghios. Donez însă ceva, ca să-l angajez pe amicul meu la câteva ture
în plus.

Pe vremuri, când se dorea strângerea de bani pentru un scop caritabil, se
organizau baluri, audiții, ceaiuri dansante, cicluri de conferințe. Pentru
veterani și familiile sărace, de pildă, cu ocazia sărbătorilor religioase, un
comitet de doamne din localitate organiza o serată cu ștaif sau un bal costumat.
Pentru ridicarea statuii lui Eminescu, erau invitați să țină conferințe Romulus
Cândea, Iorga, ori Mihail Sadoveanu, iar azilul de bătrâni era utilat și cu
fondurile adunate la recitalurile susținute în sala Elpis de George Enescu și
Ionel Dobrogeanu-Gherea. Azi, lucrurile s-au schimbat, pentru o cauză nobilă se
aleargă. Fugi și ațâți altruismul între cunoscuți. Donezi, cu pretextul că pui
pe cutăriță să bage gonetă. Spiritul timpului. Bun și așa.

Postat în Constanţa și etichetat alergare, Autism24h, copii, Mamaia | Un
comentariu
sept.3

BANDA MASCATĂ

Publicat pe 3 septembrie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Totul a început într-o gheretă din capătul dinspre grădina publică al străzii
Rahova, Constantin Brătescu de azi. Doi tăietori de lemne din Constanța, Nicolae
Bucșan, de 21 ani, și Eftimie Teodoru, de 22 ani, împreună cu Alexandru Zaharia,
de 20 ani, din Constanța și Tănase Zaharia, de 22 ani, de fel din Medgidia,
ultimii probabil fără ocupație, au format banda pe care ziarele din epocă au
numit-o „Banda mascată”. Nu erau începători în ale fărădelegilor, dar până la
acel moment se limitaseră la lovituri de mică amploare, furturi din vagoane,
spargeri de magazii, găinării. Cei patru au depus jurământul de rigoare și și-au
ales liderul: Tănase Zaharia. Scopul bandei? Jefuirea, prin orice mijloace, a
câtorva dintre cei mai avuți oameni din oraș. Fiindcă știau că urciorul nu merge
de multe ori la apă, se legaseră ca, atunci când vor fi adunat suficient, să se
dea la fund, să se cumințească într-o viață retrasă, liniștită, respectabilă.

Au început prin a face o listă cu bogătanii urbei. Negustorii Lascaridi, Târpă
și Frenkian, cherestegiul Theiler, familia Frangopol, bijutierul Șapira,
Constantin Alimănișteanu și Constantin Pariano, mari proprietari rurali,
cerealiștii Manissalian, Stavraka și Sterie Dallă, industriașii Aram Damadian și
Spiru Macri, avocatul Valahu, doctorul Bârzănescu trebuie să fi fost, între
alții, în vizorul bandiților. Au făcut bilețele cu fiecare nume și mahărul
bandei a scos din căciulă primul „client”: Tache Manicatide.

Sorții ochiseră bine, Manicatide era gros la pungă. Venit de tânăr la Constanța
(se născuse în Giurgiu), Manicatide se remarcase ca un comerciant serios, un
industriaș îndrăzneț, un creditor lipsit de scrupule. Înființase o fabrică de
vopseluri (de „ocruri și culori”, după cum o anunța el) la Defcea (în comuna
Mircea-Vodă de azi), una de cretă la Murfatlar, alta de cărămidă la Adanolchioi,
un birou de transporturi internaționale și import-export la Constanța. Locuia pe
strada Lascăr Catargiu (azi Nicolae Titulescu), într-o frumoasă casă cu etaj, pe
care și-o construise în jurul anului 1900, casă ce există și astăzi.

Ținta bandei nu a fost însă domiciliul somptuos al lui Tache, ci sediul firmei
lui de expediții, din strada Grigore Cantacuzino (azi Arhiepiscopiei) nr. 14, a
cărei casă de bani era, se pare, mai mereu doldora de bani și obiecte de preț.
Pregătind „concertul”, cei patru au studiat obiceiurile sergenților de stradă și
ale angajaților, încuietorile ușilor și desenul interior al clădirii, și-au
făcut strategia și și-au împărțit sarcinile. Șeful și-a luat asupra lui datoria
de a folosi pumnalul și, la nevoie, de a face felul smintiților care le-ar ieși
în cale și li s-ar opune. Într-una din nopțile lunii noiembrie 1922, și-au luat
armele, „lămpile de buzunar”, „gura de lup” și celelalte unelte, și s-au
îndreptat, pe drumuri diferite, către peninsulă. Ajunși la locul spargerii și-au
tras pe fețe măști colorate, au forțat ușa de la intrarea clădirii, apoi pe cea
de la biroul unde sperau că-i așteaptă o pradă ușoară și „balșoaie”. N-a fost
deloc așa. Cum au intrat, scena s-a luminat brusc și s-au trezit la capătul unor
țevi lungi, strălucitoare și reci, aflate în continuarea unor brațe solide de
polițiști.

Caraliii erau desigur gata să le scoată plombele, dar n-a fost nevoie, vlaga
gealaților se făcuse fum, cătușele au părut că strâng niște vrejuri uscate. Când
le-au scos măștile, fețele li se lungiseră până la podea. Cumva fuseseră
mirosiți. Ori poate unul din ei se descheiase prostește la gură, după câteva
țoiuri, în vreo cârciumă, cineva auzise și îi „cântase”. Abia în furgonul ce-i
ducea la beciul poliției s-au dezmeticit nițel, cât să molfăie câteva întrebări
fără răspuns. În sufrageria sa, stingând apăsat încă un cigarillos, Tache
Manicatide a răsuflat ușurat.

[Carte poștală din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța înfățișând strada
Grigore Cantacuzino în preajma Primului Război Mondial]

Postat în Constanţa și etichetat bandă, hoți, polițiști, Tache Manicatide | 2
comentarii
aug.21

CÂND VARA SE VA FI DUS

Publicat pe 21 august 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Încă e vară! Însuflețită, semeață, sigură pe ea. Soarele dogorește ca-n mijlocul
lui Cuptor, aerul e aceeași suspensie lipicioasă, zilele sunt la fel de lungi,
coroanele copacilor nu dau semne de slăbiciune. Putem cumpăra pepeni delicioși
în drumul nostru spre casă, iar periferia n-a început să miroasă a căpșunică
și-a vinete coapte. Ținuta sumară face legea în oraș, drumurile duc încă, toate,
la plajă. Și totuși ieri am văzut ceva nou. Chipurile trecătorilor nu mai erau
atât de senin-juvenile ca până acum. Nu erau speriate ori încruntate, doar că
păreau ușor vulnerabile, privirea le era nițel mătuită. De oboseală, de-o
îngrijorare, de-o temere? M-am gândit la neliniștea, ritmată atât de simplu, a
lui Jim Morrison:

„Vara aproape s-a dus,
Vara aproape s-a dus,
Aproape s-a dus, da,
E aproape dusă.
Unde vom fi
Când vara se va fi dus?”

Postat în Constanţa și etichetat Jim Morisson, vară | Scrie un comentariu
aug.17

VACANȚA E PENTRU AMUZAMENT

Publicat pe 17 august 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Îi ofer fetiței de opt ani a unei prietene două cărți: „Micul prinț” și „Micul
Nicolas”. Le primește voioasă, dar nu entuziasmată. O știu de multicel, nu e
genul expansiv. O rog ca după ce le citește să-mi spună dacă i-au plăcut.

— Dar o să dureze, oftează. Trebuie să le citesc de două ori. Mă vede mirat
și-mi explică: o dată citește ca să-i vină pofta și-nc-o dată ca să râdă. Sunt
de râs, da?, mă interpelează serios, că eu în vacanță vreau să râd. I le cer
și-i fac planul scurt de lectură:

— P-asta o citești în vacanță, p-asta după ce începi școala. Nicolas vacanță –
Prințul școală.

— Vacanță – școală, vacanță – școală, repetă de câteva ori. Apoi surâde, îmi
mulțumește și traversează strada spre casa ei, ținând cărțile cu mâna, una pe
fiecare umăr, ca niște epoleți valoroși.

Vacanța e pentru amuzament! Ia uite la ea, prichindica! N-ar strica să respect
și eu deviza ei.

Postat în Uncategorized și etichetat citit, copii, cărți, vacanță | Scrie un
comentariu
aug.1

FOTOGRAFIE DE NUNTĂ

Publicat pe 1 august 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Între multele fotografii adunate de-a lungul anilor, păstrez una de format mare,
făcută la o nuntă. E toamna anului 1940 (ori poate 1941), în satul meu natal,
Șuța-Olteni, de lângă Târgoviște. Mă-ndoiesc că vreunul dintre nuntașii acelei
zile a ratat ocazia de-a fi în poză. S-au strâns cu mic cu mare, pe câteva
rânduri, în fața casei bunicului meu patern, de pe ulița Oltenilor. O sută
nouăsprece oameni, patruzeci și doi de bărbați, cincizeci și șase de femei,
douăzeci și unu de copii (unul în scutece). Câțiva au haine de oraș, unul e în
uniformă militară de cavalerie, cei mai mulți sunt gătiți însă țărănește.

În prim-planul fotografiei sunt desigur mirii. Stelica Cobianu și Nicu
Dumitrescu au luat loc pe-o bancă lungă, fără spătar, flancați de nașii Gheorghe
și Ioana Băjenaru. Ginerele stă drept, un pic rigid îmi pare, dar figura-i e
senină, edulcorată de un surâs fin. Godoaie, așa i se spunea în sat. A avut un
destin trist. Mireasa, minionă, are coroniță cu mărgele pe cap și salbă cu
galbeni la gât. Coronița i-a alunecat într-o parte, poate îi e cam mare. Deși e
doar o fetișcană, e sobră, iar ochii, rotunzi ca-ntr-o pictură de Tonitza, îi
sunt pătrunzători. Nu-i timidă, nici naivă și nici visătoare.

În stânga nașului Ghică sunt socrii mici, bunicii mei. Nu i-am cunoscut pe nici
unul, au murit un pic după război, când tatăl meu era încă foarte tânăr.
Bunicul, Marin-Alexe Cobianu, trebuie să fi fost un om mândru, de vreme ce și-a
gravat inițialele deasupra ușii principale a casei. „Obiceiul ăsta nu exista în
sat”, mi-a spus odată tata. Lângă bunica Ioana, cu canotieră arătoasă, așezat în
capătul băncuței și nițel înclinat, ca să iasă bine în poză, e Traian Coman, cel
mai special moș din copilăria mea, hâtru, zgârcit, înțelept, cititor de Biblie,
posesor a orice era nevoie într-o gospodărie de țară, inclusiv al unei sănii
trase de cai și, spre marea mea nefericire, al celei mai rablagite mașini
manuale de tuns din lume. Priceput la orice, de la făcut țuică la bătut tabla pe
case. Nu însă și la tuns.

Nu am prins casa din poză, fratele cel mic al tatălui meu, unchiu’ Niculae, care
a rămas să locuiască în curtea părintească, a înlocuit-o când a văzut că se
șubrezește. Unchiu’ Niculae e și el în poza asta: prichindelul din latura
stângă, cu pantaloni scurți, surtucel și clop cu boruri largi. S-a stins acum
trei săptămâni. Cel puțin o persoană din cei o sută nouăsprezece trăiește încă:
fetița tunsă băiețește, așezată pe genunchi în fața miresei. E Dida, una dintre
surorile miresei. A împlinit recent nouăzeci de ani.

Tatălui meu îi plăcea mult poza asta și și-o agățase în camera lui, pe peretele
unde nu ajungea soarele. Așa avea zilnic în fața ochilor fețele cunoscute și
dragi. Îmi place și mie, chiar dacă nu recunosc decât câteva chipuri. Unul din
ele are însă puterea de a-mi lua de pe suflet chintalele de griji și încercări
ale zilelor și de-a mă ajuta să mă reîntâlnesc cu făptura simplă care-am fost
cândva și probabil care-am vrut întotdeauna să fiu. E un puști agățat de unul
dintre stâlpii înfloriți ai cerdacului, ce privește serios, dintr-o parte, la
aparatul de fotografiat, pe sub borurile unei pălării mari de fetru. Are un nume
francez, la care ține mult – Jean. Tatăl meu.

Din categoria Uncategorized | 2 comentarii
iul.22

MIC-DEJUN PE CHEI

Publicat pe 22 iulie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Doi pescari s-au așezat confortabil, dis-de-dimineață, la capătul cheiului
vaporașelor pentru plimbări pe mare, din portul Tomis, la doi pași de farul
roșu. Firele le sunt întinse aproape fără încetare, nici nu aruncă bine nadele
c-au și agățat peștele. Da’ ce pește!! Niște fâțe, pe care le aruncă amândoi,
fără să se uite, peste umăr. Iar acolo, în spate, pe cimentul stricat, le ia în
primire o mâță. Care mâță se ține strict de-o metodă: mânâncă pe-ndelete un
peștișor, iar cu următorul dispare sub un container mare din apropiere. Stă o
secundă, două, și iese fără, postându-se prompt în spatele pescarilor, apoi la
fel, pune laba și mestecă un baboi, înhață altul, se strecoară și-l lasă plocon
sub ladă. Curios să văd pe cine hrănește, mă aplec într-un genunchi. E-o
viermuială de găluște negre și subțirele acolo, se agită în toate direcțiile dar
se țin împreună, ca degetele unei mâini fantomatice, ce-a îmbrăcat o mănușă de
astrahan. Mă retrag repejor, în drumul spre pui, pisica-mamă a făcut o haltă
lângă mine și mă fixează preocupată.

Postat în Constanţa și etichetat pești, pescari, pisoi, portul Tomis | Scrie un
comentariu
iul.11

MANDA FLORĂREASA

Publicat pe 11 iulie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Nu poți vinde flori dacă ești bosumflat și urâcios. Trebuie să fii ca florile,
zâmbitor, delicat, înmiresmat, sincer, prietenos, mângâietor, sfios, poate și
nițel muzical. Nu altfel va fi fost Manda Radu, cea mai cunoscută dintre
florăresele Constanței, de la începutul secolului al XX-lea, „simpatica noastră
concetățeană”, cum o numea ziarul Dobrogea jună într-o pagină din septembrie
1920.

Războiul cel Mare adusese multă suferință orașului nostru, iar sfârșitul lui,
îndelung așteptat, îl găsise într-o stare de plâns, străzile-i erau murdare și
prost iluminate, școlile, hotelurile, casele particulare îi fuseseră prădate
fără milă de trupele de ocupație (câteva clădiri fuseseră bombardate și
distruse), lipsa apei era atroce, pâinea era scumpă și se vindea doar pe
cartelă, comercianții vlăguiți. Înglodată în datorii, primăria era paralizată.
În acest peisaj al ruinei, în această vale a plângerii, florăria deschisă de
Manda Radu în Piața Independenței (Piața Ovidiu de astăzi) era o poiană
proaspătă, un mic spațiu al bucuriei și al speranței, al generozității (florile
se cumpără pentru a fi oferite), al cozeriei și veștilor bune. Era situată în
partea de nord a pieței, lipită de calcanul casei înalte dintre străzile Traian
și Carol (actualul B-d Tomis), și la vest de casa subțire a lui Grigore Mira,
vizibilă în unele dintre cărțile poștale realizate de tipografii vremii: o
construcție modestă, din scânduri, cu acoperiș în două ape, firmă pictată și
copertină amplă, deschisă pentru a proteja gălețile cu flori scoase înaintea
prăvăliei. Vânzătoarei îi spuneau toți Manda Florăreasa, ea însăși se recomanda
așa în paginile de publicitate ale ziarelor epocii.

La un moment dat, Manda și-a deschis alături de florărie o „lustragerie
americană”, cum zicea ea într-o reclamă din 1921. Probabil se referea la faptul
că poseda acea mică estradă din lemn, ca o piramidă în trepte, cu suporturi
pentru picioare și scaun în vârf, pe care clientul stătea comod, la înălțime, ca
un pașă, alcătuire mult mai atractivă simplei cutii cu perii, creme și cârpe
folosită de lustragiii ambulanți, care impunea umblătorului cu pantofi murdari
să stea în picioare în timpul curățării.

Putem fi siguri că Mandei Florăreasa îi mergea bine, deoarece concurența, atât
în domeniul vânzării florilor, cât și al lustruirii încălțămintei, o pizmuia,
iar pizma lua uneori forme agresive. Așa de pildă, în august 1920, florăreasa
noastră a fost lovită și insultată de Veta Nicu, florăreasă venită în orașul
nostru din București, cu atâta furie încât „sărind publicul în ajutor, cu mare
greutate a putut scăpa pe Manda din mâinile agresoarei”. În iarna lui 1921, un
lustragiu a fost cel furios pe succesul Mandei – Cristu Petrescu, care,
turmentat de băutură, a intrat împreună cu soția lui „în magazinul de florărie
și lustragerie al femeii Manda I. Radu, provocând un mare scandal și încercând
să spargă geamurile”. A fost nevoie de intervenția poliției pentru a restabili
bunul mers al lucrurilor: cilibia Manda printre florile și mușteriii ei, iar
nemulțumitul Cristu Petrescu, cu tot cu consoartă, la arestul central.

La sfârșitul anilor 1920, Consiliul Comunal al Constanței a hotărât modernizarea
Pieței Independența, iar în primăvara lui 1931, planurile au fost puse în
aplicare: câteva locuri virane au fost transformare în scuaruri destul de
frumușele, clădirea lui Grigore Mira a fost demolată, iar „o gheretă a fost
mutată”, după cum nota un ziar. Această gheretă ar putea fi prăvălia Mandei,
și-mi imaginez că strădania ei a continuat, cel puțin cu același succes, în alt
colț de oraș. Însă-i doar o închipuire, fiindcă din acest moment, am pierdut
urmele Mandei Florăreasa.

[Imagine cu latura nordică a Pieței Independenței, din anii 1920; carte poștală
din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]

Postat în Constanţa și etichetat Constanța veche, florărie, Manda Florăreasa,
Piața Ovidiu | Scrie un comentariu
iul.4

ÎN PAUZĂ

Publicat pe 4 iulie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Patru tomberoane muncite, dar nu soioase, aliniate pe trotuar, în fața
Cofetăriei Stefy din cartierul meu. Alături, așezate în piramidă, patru mături
de curte, cozile lor argintii de-atâta frecuș. În cofetărie, împrejurul a două
mese mici, unite ad-hoc, patru doamne subțiri, cu obrazul bronzat, fiecare
aplecată asupra unei farfuriuțe cu delicii însiropate. Ca de obicei, fixez
nehotărât galantarele pline, intru după savarine, însă eclerurile astea cu
cacao… Sau merengurile glasate din colț, hmmm. Nu amandine, sigur nu, dar dacă
tot nu-s cataifuri, n-ar strica un profiterol și desigur niște parfeuri cu
fistic. Parcă sugerându-mi și altceva, una din femeile de la masă șopotește
voios, cu accent străin: „Serai-liii, serai-liii”, dar se sfiește și-și lasă
capul în timp ce-și verifică nasturii încheiați până sus ai jachetei verzi.

Postat în Constanţa și etichetat măturătoare, prajituri, sarailii | Scrie un
comentariu
iun.18

GĂRGĂRIȚA

Publicat pe 18 iunie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

O buzuruză a aterizat pe umărul meu. Era mai mică decât cele obișnuite, iar pe
elitrele intens roșii avea numai două puncte negre, chiar în spatele căpșorului.
Deși anesteziat de mirosurile și zvonurile naturii, i-am simțit imediat mersul
grăbit pe piele. A coborât în drum drept către plica cotului, unde-a dat de-o
broboană de sudoare. Câteva clipe a rămas mușluind-o, privindu-se în oglinda ei.
A luat-o din nou la picior, s-a cocoțat pe-un fir de păr, dar s-a răzgândit și
s-a avântat curajoasă în zona cu grăunțe de nisip și spărturi de scoici ce-mi
decora toată partea interioară a antebrațului. Părea o picătură ce voia să
alunece înapoi în sângele meu. A urcat în spirală pe degetul mare până pe
unghie. S-a învârtit, evaluându-i marginile – cuticulă, cuticulă, abis – apoi a
încălecat vârful și s-a oprit pe buricul degetului. (Am întors degetul ca să nu
stea cu capul în jos.) Gărgăriță-riță/ zboară-n poieniță… I-am cântat destul de
tare, ca să acopăr foșnetul valurilor, nu riscam uimirea cuiva, plaja era goală.
Zece, douăzeci de secunde, un minut, alte zeci de secunde… nimic. Buburuza
adormise.

Postat în Natura și etichetat buburuză, plajă, somn | 2 comentarii
iun.7

HIPODROMUL DIN ANADOLCHIOI

Publicat pe 7 iunie 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Calul dobrogean: mic, dar vânjos și rezistent, sprinten, nepretențios, blând. O
corcitură între caii arabi și vechii cai dobrogeni, se pare mongoli la origine.
Pentru acest căluț a amenajat guvernul român, în primăvara anului 1897,
hipodromul din comuna Anadolchioi, de la nord de Constanța. Și pentru bucuria
curselor desigur, dar, fiindcă pe atunci utilitatea trecea înaintea
divertismentului, în special pentru sprijinirea acestui minunat cal, pentru
încurajarea creșterii lui în provincia lipită regatului de nici douăzeci de ani.
În ziua Sf. Gheorghe a acelui an, aveau loc primele curse hipice pe hipodromul a
cărui construcție o sprijinise însuși primul ministru Petre Aurelian.

Alergări de cai mai fuseseră organizate în zonă și înainte de 1897. De câțiva
ani, Constantin Pariano, un mare boier muntean de origine greacă, ce cumpărase
întinse și mănoase terenuri în Dobrogea, organiza concursuri de cai dobrogeni pe
moșia lui de la Hasancea (Valul lui Traian de azi). Și fiindcă premiile cele
mari oferite de Pariano câșigătorilor erau „cai buni din herghelia proprie”, e
sigur că gândul lui era tot către susținerea agerilor cai dobrogeni.

Locul hipodromului nu fusese ales la întâmplase. De câțiva ani funcționa în
Anadolchioi un mare târg de vite, în zona Pieței Tomis III de azi, iar
hipodromul a fost amenajat pe-o latură a târgului, cel mai probabil pe locul
unde sunt actualmente Dispensarul TBC, autogara, magazinul Lidl. Trebuie spus că
în vara aceluiași 1897, profesorul Nicolae Filip, dirigintele Institutului
Zootehnic din București, a adus tot la târgul de vite de la Anadolchioi un grup
de armăsari, punând astfel bazele altei instituții consacrate cailor dobrogeni,
longevivul Depozit de armăsari.

Pista hipodromului era o limbă lată de pământ, cu circuit închis, mărginită pe
ambele părți de o împrejmuire cu frânghii, „pentru ca caii speriindu-se să nu
derobeze și să dea peste public”. Lungimea era de un kilometru, fiecare sută de
metri fiind marcată cu un stâlp aparte și un steag. Spectatorii se înghesuiau
atât în exteriorul, cât și în interiorul elipsei. Spectatorii obișnuiți și
neplătitori, fiindcă lumea bună și plătitoare lua loc la umbra și pe gradenele
pavilionului din lemn, construit „cu gust și decorat cu drapele naționale” pe
latura liniei de sosire. Succesul alergărilor de cai de la Anadolchioi a fost
fulminant, iar autoritățile au decis organizarea lor de două ori pe an, de Sf.
Gheorghe și de Sf. Maria Mică.

Numărul și tipul competițiilor hipice au variat în timp, dar la deschiderea din
23 Aprilie 1897 au fost patru: cursa de viteză (1500 metri), cursa de fond (6000
m), cursa de „harabale” (6000 m) și alergarea comună (2000 m). Călăreții erau
fără excepție tineri, deseori copii, cei mai mulți turci sau tătari, care nu
foloseau șei. Unii erau legați de cai cu sfori. Căluții dobrogeni zburau
realmente cu micii jochei cu fesuri colorate, prinși de greabănul lor. Premiile
în bani nu erau foarte grozave, dar faima, felicitările, invidia făceau bucuria
învingătorilor. Chiar din toamna lui 1897, a fost adăugată o altă probă, extrem
de apreciată de protipendadă, mai ales de doamne și domnișoare, cursa de
„călărași permanenți”, adică de ostași, mai cu seamă ofițeri. Cum la Constanța
erau încartiruite mai multe regimente, premiile acestei curse au fost foarte
disputate.

Pentru alergările din 8 Septembrie 1897, arhitectura hipodromului a suferit
modificări cu totul neașteptate. S-a întâmplat că o parte din terenul pe care se
rotea pista fusese închiriat, cu câțiva ani înainte, de primăria comunei
Anadolchioi unui locuitor, cu plată și acte în regulă. Când a venit perioada
pregătirii pământului pentru culturile de primăvară, arendașul a ieșit
conștiincios la arat. Văzând cercul bătucit de potcoave pe pământul său, omul
s-o fi scărpinat în creștet, dar n-a pierdut vremea, a înfipt adânc plugul și a
arat o parte a fâșiei, după cum îi era pofta. Pista a fost desigur refăcută,
însă, luând în seamă drepturile arendașului, a fost nițel turtită, turnantele
fiindu-i strânse, ceea ce a dus la unele accidente de-a lungul anilor.

Postat în Constanţa și etichetat 1897, alergări, Anadolchioi, cai, hipism |
Scrie un comentariu
mai29

SCOVERGI

Publicat pe 29 mai 2024 de Ionel Alexe
Discuții

O vecină ne aduce de bodaproste o tavă mare cu scovergi aburinde și-un borcan cu
dulceață de cireșe, ambele producție proprie. E-o bucătăreasă minunată, nu-i
prima oară când primim bunătăți de la ea. (Și sper nici ultima.) Mă reped ca un
hapsân, dar soția îmi dă cu un liguroi peste mână. Insistă să cinstim cum se
cade dania, să ne spălăm bine mâinile și fețele, să scoatem serviciul de desert,
să facem mezanplasul și-apoi să ungem și să mâncăm. Fie, dar bagă gonetă, îi
spun. La capătul unor lungi minute, revin și admit că bucuria e „îmbunătățită”,
sufrageria trepidează de-o poezie binemirositoare, veselă și multicoloră. Văd
pata strălucitoare și bine delimitată, semănând cu desenul unui șotron, aruncată
de soare pe podea, masa cu ștergarul alb, scrobit, în penumbră, mormanul de
gogoși din făină de la maslu, farfuriuțele cu șiragul de flori mărunte, paharele
albastre-străvezii, carafa brobonită, cu socată rece, Cocoșul în acvaforte al
Alei Popa Jalea privindu-ne serios de pe perete, zâmbetul ingenuu al soției și
urma ușoară de pudră albă de pe buza ei superioară. Urmă ușoară de pudră albă pe
buza soției??? Dar bine, ghiavoliță…

Postat în Cam prea personal și etichetat pomană, scovergi | Un comentariu
mai24

POLITICA E TOTUL – MARTHA GELLHORN

Publicat pe 24 mai 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Oamenii spun adesea, cu mândrie, „Nu mă interesează politica”. La fel de bine ar
putea spune: „Nu sunt interesat de nivelul meu de trai, de sănătatea mea, de
locul meu de muncă, de drepturile, de libertățile mele, de viitorul meu sau de
orice viitor.” Politica se referă la guvernare și nimeni nu poate scăpa de-a fi
guvernat, spre bine sau spre rău. În puținele societăți norocoase, în care votul
este liber și onest, cei mai mulți oameni au bizara părere că politica este un
soi de cursă de cai – pariezi pe un câștigător sau pe un învins, din când în
când, dacă te poți urni din fața televizorului; dar politica nu este o
preocupare personală. Politica e totul – de la apa potabilă limpede, la
conservarea pădurilor, la protecția balenelor, la sprijinirea constructorului de
automobile British Leyland, până la armele nucleare și eliminarea acestora. Dacă
vrem să păstrăm oarece control asupra lumii și vieților noastre, trebuie să fim
interesați de politică.

(Din volumul „The View from the Ground”, 1987)

Postat în Uncategorized și etichetat Martha Gellhorn, politica | Scrie un
comentariu
mai11

CIOROIUL

Publicat pe 11 mai 2024 de Ionel Alexe
Discuții

Un cioroi îndrăzneț și-a făcut un obicei din a mă însoți în jurul bibliotecii.
Ies să mă dezmorțesc și să inspir nițel aer curat (marea e la doi pași), hop și
cioroiul meu de pe-o creangă, de undeva, croncănind într-un fel mărunt și
potolit, pe care-l notez ca voios. Mi-am imaginat că vrea ceva de ciugulit, de
altfel amiciția noastră a început acum vreo lună când, înfulecând un sandviș,
l-am văzut sfios pe alee și i-am aruncat niște firimituri. Nu e însă asta, ori
nu e numai asta, fiindcă rar se atinge de biscuiții ori de arahidele pe care le
scap în drumul lui. Dorjenel și îmbrăcat elegant (à la funèbre, desigur), mă
acompaniază pe jos, pășind cam fudul. Nu stă cu ochii pe mine, face ce face și
dacă n-aș fi eu, caută-n iarbă și-n țărână, râcâie, cârâie, pigulește, dar se
ține în zonă, câțiva pași eu spre stânga, pâș-pâș-pâș și el în stânga, alți pași
eu spre dreapta, idem păsăroiul. Îi place să mă aibă prin preajmă. Nu vine prea
aproape, iar dacă micșorez eu furtiv distanța, zboară departe, clar deranjat.
Acum două zile însă, după ploaie, l-am surprins bălăcindu-se într-o băltoacă
proaspătă și m-am apropiat la doar câțiva pași. S-a uitat cu ochi mici și
inteligenți la mine, ca și cum mi-ar spune: „Ce te tot ții de mine,
plimbărețule?”

Postat în Natura și etichetat cioară, companie, prieteni | 6 comentarii

NAVIGARE ARTICOLE

<span class="meta-nav">←</span> Articole <span>mai vechi</span>

TRANSLATE

FOLLOW BLOG VIA EMAIL

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new
posts by email.

Adresă email:

Urmărește

Alătură-te celorlalți 208 abonați.

decembrie 2024 L M M J V S D 1 2345678 9101112131415 16171819202122
23242526272829 3031

« nov.
Caută:

COMENTARII RECENTE

orededrum la Tragedia de la vila Lizic…Ionel Alexe la Ninaorededrum la
Ninaorededrum la Vă rog, cât costă pălăriuța di…Ionel Alexe la Cocoșulorededrum
la CocoșulIonel Alexe la De ziua Mării Negreorededrum la De ziua
Mării NegreIonel Alexe la Banda mascatăorededrum la Banda mascatăIonel Alexe la
Sacnasie la Constanțaorededrum la Sacnasie la Constanța

ARTICOLE RECENTE

* Tragedia de la vila Lizica
* Nina
* Cocoșul
* Vă rog, cât costă pălăriuța din vitrină?
* De ziua Mării Negre
* Sacnasie la Constanța
* Derea
* Alergi pentru o lume mai bună

ETICHETE

albine automobil biblioteca Biblioteca Judeţeană Constanţa bibliotecari Biserica
Greaca "Schimbarea la Fata" buburuze bunici cadou carte carti cioara Cititori
Ciuşcă Colindători concurs Constanţa copii corcoduş Crăciun câini cărți căţel
Elevi expozitie floarea-miresei flori fotbal fotografie fotografii frunze
furtună George Călinescu greieri Grădina grădină haiku Iarnă jocuri Lectură
Liana Barbu Ciocoiu Liceul Militar de Marină "Alexandru Ioan Cuza" Constanţa
Liceul Teoretic "Traian" Constanţa Mamaia mare Marea Neagră marinari mirosuri
motan nave nume piata Grivitei Piaţa Ovidiu Pisici pisoi plajă ploaie Poezie
porumbei prieteni primar primavara pâine păsări satul Olteni scoala scriitori
Str. Ştefan cel Mare teatru toamnă ursi Vecini vis ziaristi Zăpadă

CELE MAI BUNE ARTICOLE ȘI PAGINI

* Cașto
* Plajist
* Suleimani și Suleme
* O stradă veselă
* Suntem sorcoviți
* Explozie de fericire
* Arsură
* Ovidiu a fluierat în Constanța
* Personalități dobrogene
* Coadă

ARHIVE

* decembrie 2024
* noiembrie 2024
* octombrie 2024
* septembrie 2024
* august 2024
* iulie 2024
* iunie 2024
* mai 2024
* aprilie 2024
* martie 2024
* februarie 2024
* ianuarie 2024
* decembrie 2023
* noiembrie 2023
* octombrie 2023
* septembrie 2023
* august 2023
* iulie 2023
* iunie 2023
* mai 2023
* aprilie 2023
* martie 2023
* februarie 2023
* ianuarie 2023
* decembrie 2022
* noiembrie 2022
* octombrie 2022
* septembrie 2022
* august 2022
* iulie 2022
* iunie 2022
* mai 2022
* aprilie 2022
* martie 2022
* ianuarie 2022
* decembrie 2021
* noiembrie 2021
* octombrie 2021
* septembrie 2021
* august 2021
* iulie 2021
* iunie 2021
* mai 2021
* aprilie 2021
* martie 2021
* februarie 2021
* ianuarie 2021
* decembrie 2020
* noiembrie 2020
* octombrie 2020
* septembrie 2020
* august 2020
* iulie 2020
* iunie 2020
* mai 2020
* aprilie 2020
* martie 2020
* februarie 2020
* ianuarie 2020
* decembrie 2019
* noiembrie 2019
* octombrie 2019
* septembrie 2019
* august 2019
* iulie 2019
* iunie 2019
* mai 2019
* aprilie 2019
* martie 2019
* februarie 2019
* ianuarie 2019
* decembrie 2018
* noiembrie 2018
* octombrie 2018
* septembrie 2018
* august 2018
* iulie 2018
* iunie 2018
* mai 2018
* aprilie 2018
* martie 2018
* februarie 2018
* ianuarie 2018
* decembrie 2017
* noiembrie 2017
* octombrie 2017
* septembrie 2017
* august 2017
* iulie 2017
* iunie 2017
* mai 2017
* aprilie 2017
* martie 2017
* februarie 2017
* ianuarie 2017
* decembrie 2016
* noiembrie 2016
* octombrie 2016
* septembrie 2016
* august 2016
* iulie 2016
* iunie 2016
* mai 2016
* aprilie 2016
* martie 2016
* februarie 2016
* ianuarie 2016
* decembrie 2015
* noiembrie 2015
* octombrie 2015
* septembrie 2015
* august 2015
* iulie 2015
* iunie 2015
* mai 2015
* aprilie 2015
* martie 2015
* februarie 2015
* ianuarie 2015
* decembrie 2014
* noiembrie 2014
* octombrie 2014
* septembrie 2014
* august 2014
* iulie 2014
* iunie 2014
* mai 2014
* aprilie 2014
* martie 2014
* februarie 2014
* ianuarie 2014
* decembrie 2013
* noiembrie 2013
* octombrie 2013
* septembrie 2013
* august 2013
* iulie 2013
* iunie 2013
* mai 2013
* aprilie 2013
* martie 2013
* februarie 2013
* ianuarie 2013
* decembrie 2012
* noiembrie 2012
* octombrie 2012
* septembrie 2012
* august 2012
* iulie 2012
* iunie 2012
* mai 2012
* aprilie 2012
* martie 2012
* februarie 2012
* ianuarie 2012

IONEL ALEXE

Vezi profil complet →

alexeionelblog.wordpress.com Open in urlscan Pro 192.0.78.12 Public Scan

Form analysis 6 forms found in the DOM

POST https://subscribe.wordpress.com

GET https://alexeionelblog.wordpress.com/

POST https://subscribe.wordpress.com

POST

POST //translate.googleapis.com/translate_voting?client=te

Text Content

alexeionelblog.wordpress.com Open in urlscan Pro
192.0.78.12 Public Scan

Form analysis
6 forms found in the DOM