oanamujea.com Open in urlscan Pro
176.223.125.203  Public Scan

Form analysis
3 forms found in the DOM

GET https://oanamujea.com/

<form role="search" method="get" id="searchform" class="searchform" action="https://oanamujea.com/">
  <input type="text" value="Search and hit enter..." name="s" id="s">
  <i class="fa fa-search search-desktop"></i>
</form>

GET https://oanamujea.com/

<form role="search" method="get" id="searchform" class="searchform" action="https://oanamujea.com/">
  <input type="text" value="Search and hit enter..." name="s" id="s">
  <i class="fa fa-search search-desktop"></i>
</form>

GET https://oanamujea.com/

<form role="search" method="get" id="searchform" class="searchform" action="https://oanamujea.com/">
  <input type="text" value="Search and hit enter..." name="s" id="s">
  <i class="fa fa-search search-desktop"></i>
</form>

Text Content

 * Scriu
 * Gramatică
 * Recenzii și baliverne
 * Handicap politic
 * Iolanda
 * Promovare
 * Despre
 * Mintea mea

Scriu
Gramatică
Recenzii și baliverne
Handicap politic
Iolanda
Promovare
Despre
Mintea mea

 * Scriu
 * Gramatică
 * Recenzii și baliverne
 * Handicap politic
 * Iolanda
 * Promovare
 * Despre
 * Mintea mea



Handicap politic


IOHANNIS, BANII ȘI ANGAJAȚII

September 11, 2019by Oana MujeaNo Comments



Ar fi amuzantă țara asta dacă nu ar fi de-a dreptul tristă.

Eu îmi amintesc când a început Iohannis prosteala cu România Educată. Sigur că
nu s-a întâmplat nimic cu acest program, doar s-a câcâit președintele nostru
drag 2 ani întregi pentru a îl concepe. Asta după ce, în campania la
prezidențiale, desigur, cea trecută, promitea lapte și mere în domeniul
cultural. Laptele și mierea s-au dus a doua zi după ce a fost ales, că doar era
Pas cu Pas, dar Iohannis nu a reușit să facă nici măcar un pas în față și doi
înapoi, ca racul, dar pas după pas?

Ei, dar să lăsăm cultura, cui îi trebuie? România educată nu există că nu are
cum, iar Iohannis face tot ce știe: stă în vacanțe. Când nu e în vacanță, cu
admirația nebunului, cel mai probabil, stă în biroul de la Cotroceni și se uită
la seriale proaste. Se vede asta din exprimare. Seriale fără prea multe cuvinte,
doar cu foc, bătaie, omor. Așa bănuiesc eu. Cred că în sufletul lui ar vrea să
fie un fel de Terminator, dar nici asta nu poate pentru că nu are softul
potrivit. Președintele nostru funcționând pe un soft mai vechi. Deh, cât să îi
dea și nemții ăștia?

Ei bine, nu o să iau acum tot ce a făcut și ce nu a făcut Iohannis. Oricum ne-am
convins. Însă, săptămâna trecută amenința de la Cotroceni că oamenii vor rămâne
fără salarii. Și au rămas.

Să nu îi mulțumească cei din ministerele rămase vacante pentru profesionalismul
nemaivăzut? Păi ar trebui. Oamenii care lucrează în ministere nu au nicio vină,
indiferent ce s-ar întâmpla la vârf. Iohannis nu are niciun drept să tot refuze
propunerile de miniștri, nu e ceva greu de înțeles pentru cei care s-au dus
să-și voteze Constituția. Bănuind că măcar au răsfoit documentul.

Și iată, așa niște mii de oameni au rămas fără salarii pentru că M..E PSD.
Pentru că, la drept vorbind, cam despre asta este vorba. Și nu, nu există blat
între Dăncilă și Iohannis să câștige tot robotul. Astea sunt pure speculații,
proaste chiar. Nu, Iohannis, pur și simplu, își păstrează adversarul. Păi nu îi
e lui bine cu MUIA? Ba îi este.


Mintea mea cu ale ei


ACASĂ! UNDE ESTE LOCUL ĂSTA?

August 31, 2019by Oana MujeaNo Comments



 

După luni, multe luni, timp în care multe întrebări m-au chinuit, m-am întors.
De data asta mă chinuie acest Acasă.

Am avut ocazia ca cineva să-mi spună că e la adevărata sa casă, lucru care m-a
făcut să-mi dau seama că după ce am părăsit casa părintească peste tot pe unde
am locuit au fost doar locuri, acoperișuri, ceva necesar supraviețuirii. Dar
niciunde nu a fost sentimentul acela de Acasă.

Sunt absolut conștientă că unii oameni nu au niciodată acest sentiment, pe când,
pentru alții, oameni simpli care se iubesc cu adevărat și n-ar renunța unii la
alții, Acasă e oriunde, chiar și într-o căpiță cu fân. Sentimentul acesta ar
trebui să-și ofere ceva special: siguranță, încredere, loialitate, respect,
lucruri din astea pe care societatea asta nu le mai are, nu le mai oferă. Pentru
unii dintre noi, Acasă e un eufemism. Nu există. Sau poate doar pentru mine. Nu
există oameni sau locuri care să mă facă să simt lucrul ăsta. Sigur, nu vorbim
despre adevărata întoarcere Acasă, la familie. Dar, cum viața nu e făcută în așa
fel încât să îți iei zborul, pentru că părinții îți dau viață și te cresc, dar
nu sunt datori să te ducă până la ultimul drum, Casa trebuie să ți-o
construiești singur – nu la propriu.

 

Și totuși, Acasă e doar un alt termen pentru familie și siguranță. Încrederea pe
care ți-o lași în mâinile altcuiva știind că acolo este sprijinul tău.

În cazul meu, realizez, nu chiar cu tristețe, poate doar cu o ușoară melancolie,
că Acasă e doar undeva în sufletul meu. Siguranță, încredere? Am oferit prea
multă și n-am primit același sentiment înapoi. Acasă pentru mine poate fi doar
un simplu scaun într-un birou. Atâta timp cât nu mă plouă… Cât despre
sentimentul în sine, cât despre suflet, probabil că nu o să fie niciodată Acasă,
pentru că nimeni, niciodată, nu în zilele noastre, nu va face Acasă pentru mine.
Și sunt convinsă că lucrul ăsta li se întâmplă multora nu doar mie. Nu știu dacă
noi, ăștia fără o Acasă adevărată suntem mai fericiți sau nu, dar, după o
vârstă, cu siguranță devine mulțumitor gândul că încă te ai pe tine, că încă
poți munci pentru tine și că n-ai făcut niciodată un rău atât de mare încât să
arzi de viu. Și poate că asta este suficient să ai un fel de Casă a ta, în
interiorul tău.

 

P.S: Nu voi da drumul comentariilor pe blog, fiindcă sunt sătulă de securiști
cretini care abia așteaptă să se descarce aici. Dar iată că m-am întors în Casa
mea virtuală. O Casă fără pereți, unde fiecare poate să vadă ce dorește, dar și
locul unde eu pot respira. Acasă – nu există așa ceva. Nu pentru mine.


Handicap politic


ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ

January 26, 2019by Oana MujeaNo Comments



Caricatură realizată
de: https://caricaturasunt.eu/portfolio/caricatura-de-grup-4/

Ați putea spune că nu eu la cât de rar scriu. Mna, scriu și eu în felul meu
făcând corecturi, bătându-mă cu niște monștri norvegieni sau ce mama lor sunt,
încercând să-mi dau seama de unde vine o frază și unde ar trebui să stea… din
astea. Sunt cuvântări latente.

Dar asta nu înseamnă că nu îmi funcționează televizorul, că nu citesc presa
scrisă, că nu văd tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, chiar dacă în
majoritatea timpului sunt prea obosită pentru a mai putea glăsui.

Două luni și jumătate și cuvântările mele – în liniște (adică acel moment când
vorbesc doar în gând) sau cu glas tare s-au redus. Așa e când ai treabă, reduci
din lucrurile care ți-ar putea distrage atenția. Dar, cum necum, tot le păstrezi
acolo. Îți trec pe la urechi și nu ai cum să le uiți în cinci minute – așa cum
obișnuiesc cu multe altele.

În timpul ăsta – recunosc, de multe ori cu televizorul dat pe știri, că na, de
aia e televizor în birou, chiar dacă unii ar vrea să se uite la meciuri, nu se
poate – am văzut atâta nebunie legată de OUG-ul lui Tudorică. Am văzut fiere
aruncată din gura lui Macovei și înfierare, instigare și ură la adresa țării,
provăduită de domnul sas. Nu știu care zicea, dar ce importanță mai are” La 160
de ani de când Cuza, un român, ne-a unit, un sas ne dezbină” și tare bine mi s-a
părut că a glăsuit.

N-aș fi vrut s-o dau în politică. E totuși un blog personal în care m-aș putea
văita de “șale, maică”, dar mi-a rămas așa, ca un cui în inimă. Nu sunt convinsă
de cât timp am cuiul ăsta: două sau trei săptămâni, pentru că nu mai am nici
noțiunea timpului. Pentru mine cam toate zilele se derulează la fel, dar destul
de diferit încât să nu mă plafonez.

În puținul timp avut la dispoziție am citit și ce presupune OUG-ul și mă miră
faptul că oamenii, ăia simpli, normali la cap, care n-au treabă cu politica, nu
empatizează deloc cu alți oameni simpli – cum ar fi doamna (îmi cer scuze că
i-am uitat numele și n-am chef să dau pe google) pe care procurorii au umilit-o.
Femeie cu cancer, târâtă prin pușcărie și procese șase ani, dacă nu mă înșel.
Femeie a cărei viață au distrus-o prin abuzuri CLARE, fără a avea dubii. Și
totuși… Oh, și totuși. Priveam într-o seară consternată la o doamnă liberală cu
nume ciudat cum spunea că nu sunt dovezi în sensul ăsta. Și câți oameni, mă
gândeam, se uită în gura ei și, ușor influențabili, nu reușesc să țină cu
adevărul chiar dacă-l văd.

Din punctul meu de vedere, țara asta, într-un fel sau altul, și-a creat poliție
politică din cetățenii simpli. E ciudat să-i vezi cum sunt de partea celor care
au nenorocit vieți la propriu. Dacă înainte de 89′ ne miram că au existat
torționari, acum nu ne mai mirăm. Pentru că torționarul modern e zeu.

În loc să fim uniți ca nație, ne dezbină securitatea, torționarii și poliția
politică. E ciudat. Nu înțeleg cum orice om cu un minim bun simț să se bucure la
așa ceva. Dar na, poate de aia sunt eu “În lumea celor care nu cuvântă”, decât
rar. Pentru că simt o silă față de omenire. Interesant cum nu ne pasă nici nouă
de noi.


Handicap politic


O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI? CUM?

January 11, 2019by Oana MujeaNo Comments

Jur, am auzit asta toată ziua, dau copy/paste de pe un site oarecare: “Meniul
complet, servit de Viorica Dăncilă comisarilor: brânză de burduf în coajă de
brad, zacuscă cu somon şi macrou, muşchi file afumat, pastramă de mistreţ,
muşchi copt, costiţă hiţuită, dulceaţă de nuci şi dulceaţă de trandafiri,
telemea de Ibăneşti, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de
Dunăre Afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni, Telemea de Sibiu, Salată
cu icre de ştiucă de Tulcea, Salată tradiţională cu icre de crap.”

Dacă nu a fost în forma asta a sunat cam așa: “Cum i-a servit premierul pe
oficialii europeni”, “iată cum i-a servit Viorica Dăncilă pe oficiali” și o țin
așa până mâine. Cred că am auzit știrea toată ziua din zece surse. În toate,
Viorica Dăncilă a fost transformată în chelner, pentru că nu știm să folosim
verbele. Pana mea.

Veneam ușor spre casă – repede nu aveam cum altfel, A1 fiind full – dau drumu’
la radio să ascult ceva, muzică preferabil. Ascult, apoi vine știrea: “Iată cu
ce i-a servit Viorica Dăncilă…”, bine, fac apoplexie. E fix ca aia cu “instant”.
“Am făcut instat” – pe dracu’, ai făcut instantaneu că nu ești cafea.

Așa și eu, pe A1, îmi și imaginam cum Viorica Dăncilă se ridică de la masă, îl
ia pe chelner de mână și îi zice: “Du-te bagă o țigară sau o țuică, servesc eu”.
Ne-am tâmpit toți. Pe bune? Apoi am auzit-o pe aia: “Iată ce bucate le-a
pregătit Viorica Dăncilă…”, mă băieți, de când dracu’ faceți presă și de când
grăiți în română că nu mai pot cu voi.

Să mor, chiar nu mai aveți exprimări? Chiar nu știți să dați o știre cum
trebuie? Și la ora asta aud în cap prostia asta cu servitul. Nu a servit ea pe
nimeni că nu e chelner, dacă nu v-ați prins.

Una mică și cu Tusk

 

Vine Tusk, bagă discurs în română cu floricele și înflorituri și toți au făcut
în pantaloni de mândrie. Apoi vine traducătorul care explică că i-a trimis audio
să repete discursul. Bine, pa! Dacă toți pun botul la chestia asta, bine, pa!



Să trecem la domnul președinte care, da, care sfidează protocolul, dar nimeni nu
spune. Toți bucuroși că aseară nu a început să arunce cu furculițe în Guvern.
Păi, măi, nene, nu că mi-ar fi fost dor de Georgeta, înțeleg, tot răcită. E
viroză. Știu. Dar să vii umăr lângă umăr cu dudia parcă nu e bine și sfidezi. Nu
numai că sfidezi, te mai doare și în dos. Bine, te pot ierta doar pentru faptul
că nu ai vrut să-l saluți pe Cioloș, dar într-un astfel de cadru nu se face.
Zici că ai învățat codul bunelor maniere și etichetele prin Pantelimon. Sigur,
nimeni nu zice nimic. Dar zic eu, ai încălcat protocolul, dulapule!

Și trei vorbe și cu Juncker.

Poate voi n-ați observat, dar omul e bipolar. Ba zice ca Iohannis, ba zice ca
Dăncilă. Cine dracu’ să te mai înțeleagă nene? Lasă dracu’ țuica până ajungi la
Macovei. Și fă-ți și tu o părere a ta. Că la un moment dat am avut impresia că
te-ai dat la premier și parcă nici asta nu se face la nivelul ăsta.

Mna, noi zicem de ai noștri că sunt așa și pe dincolo, dar de ăștia de ce nu
zicem, frații mei gri, nimic? Sunt mai răi decât ai noștri de zece ori și mai
proști. Bine, nu că acest mirific popor nu ar fi ușor de prostit. Tusk v-a dat-o
de v-a julit și acum plângeți de emoție, iar de la Juncker doar voi știți ce ați
înțeles, pentru mine e foarte clar că trebuie să meargă la dezalcolizare.

PS: Oare o fi primit și zeamă de varză pe avion să se dreagă?


Handicap politic, Mintea mea cu ale ei


DEGEABA SUNT UNUL DINTRE OAMENII CARE REPREZINTĂ ARGEȘUL LA NIVEL NAȚIONAL ȘI
CHIAR MAI MULT.

November 19, 2018by Oana MujeaNo Comments

Nu, nu fac o chestie de bravură, dar poate că sunt singurul argeșean care a fost
tradus în Anglia. Poate și singurul care a scris în jur de 20 de cărți – SSFH și
Crime – și toate au avut succes în țară. De la București în Ardeal (tot Ardealul
chiar și unde se pune cuiul în hartă, adică prin Odorheiu, Maramureș, etc),
Sibiu, Buzău, Vâlcea și câte or mai fi că le-am pierdut numărul. Am fost
singurul argeșean care a lansat la Canary Wharf – dacă nu știți ce e asta,
vedeți “Capitala Angliei” :)). Am fost unul dintre puținii din Argeș care l-a
cunoscut pe Sir Iacobescu. Dar ce contează?

Din punctul ăsta de vedere am reprezentat Argeșul cu succes. Credeți că i-a
păsat vreunui argeșean? Măcar piteștean? Nu!

În 2009, la Deva, cartea mea “Războiul Reginelor” a luat premiul întâi pentru
cea mai bună carte pentru tineret. A știut cineva din urbea asta? I-a păsat
vreunei autorități? Ați făcut totul să ignorați un om care a dus cultura
județului vostru în țară. Singurul care a scris și a urlat în privința asta a
fost regretatul Marin Ioniță.

Dar pentru voi sunt o paria și puțin vă pasă. Urăsc județul ăsta și pe cei din
vârf care nu apreciază decât banul care și-l pot băga în buzunar.

Vă mulțumesc! Nici voi nu reprezentați pentru mine decât niște parveniți
inculți.













Oho, și sunt multe, multe, mult mai multe de la 21 de ani de când scriu:
Fantasy, Antologii, Interviuri, Cărți de dragoste etc. Asta sunt eu, dar voi nu
sunteți decât niște politicieni fără cultură. Nu, nu sunteți intelectuali.
Sunteți doar nepăsători… scuze, vă pasă de ce puteți băga în buzunar.


Mintea mea cu ale ei


REPETITIVITATE…

November 16, 2018by Oana MujeaNo Comments

Acel moment în care realizezi că trăiești într-o buclă. Timpul nu rămâne în loc.
Tu nu faci chiar același lucruri, dar iei cam aceleași decizii. De obicei, nu,
nu de obicei, întotdeauna proaste. Și te întrebi cât te mai suporți tu pe tine.
N-ai răspuns. Ce răspuns să ai? Trăiești cu tine și aia e, o duci așa până nu o
mai fi să fie. Și atunci, cel mai probabil, vei fi ușurat. Ce poate fi mai rău
decât lumea asta?

Și repeți, și repeți. Îți dai seama că de șapte ani, continuu, faci și atragi
cam aceleași lucruri. Nu știi ce să mai crezi. Poate că lumea va fi, la un
moment dat, atentă și la tine. Aiurea.

Și știu. Știu pe propria piele de atâta amar de vreme că nu există nimeni,
niciunde, niciodată care să-și dea seama că ai și tu nevoi. Tu (știu, am
înnebunit, vorbesc despre mine la persoana a doua, dar poate ești și tu pe aici
😉 ) ești o nevoie pentru ceilalți, dar uiți să te mai privești în oglindă și să
te întrebi ce îți trebuie ție, oricine ai fi tu.

Habar nu am. Poate suntem noi de vină că nu mai știm să construim, să ascultăm,
să fim unii lângă ceilalți. Poate sunt doar eu de vină tocmai pentru că am vrut
să construiesc, să ascult și să fiu acolo unde e nevoie. Poate că societatea
asta scelerată ne-a schimbat în monștri. Ne mirăm de ce se sinucid oamenii pe
bandă rulantă. Ne mirăm de ce cad în patimi. Pentru că nimeni nu-i ascultă. Și,
dacă cumva, din greșeală, încerci să-ți înfigi picioarele în pământ, tot tu ești
cel ciudat.

Personal nu prea mai înțeleg ce vor oamenii de la mine. Poate aș vrea și eu de
la ei, dar n-are rost. Oricum nu contează și nu va conta vreodată.

Poate că pe vremuri nu era atât de valabilă ca astăzi, dar da, ne naștem
singuri, trăim singuri (indiferent câți ar fi pe lângă noi, pentru că tot orbi
și surzi sunt) și murim singuri. Aleluia!


Mintea mea cu ale ei


O ȚARĂ ÎN CARE OAMENII NU MAI SUNT OAMENI

October 20, 2018by Oana MujeaNo Comments

P.S – Da, știu, e la final, dar după somnifere, prefer să spun că nu sunt
complet lucidă să scriu chiar corect. Cu scuzele de rigoare. E ca drogul sau ce
vreți voi, vodka, na

Mi-am propus – ba chiar aveam chef – în seara asta să ies din casă. N-a fost să
fie. Am realizat – nu că nu mi-aș fi pus problema de mult, că e mai bine
feministă, lesbiană, singură, dar nu lângă oameni cărora nu le pasă. Dacă nu te
bazezi pe tine, pe restul o faci degeaba. Absolut, după aproape două luni de
antibiotice, probabil că te apucă și depresia și nu ai pe nimeni pentru asta.
Pentru că oamenilor le pasă doar să-i asculți, nu să te asculte. E o stare
letargie, combinată cu mai multe.

Probabil, nu, nu e probabil, e sigur, oamenii sunt interesați să fac doar ce vor
ei, nimeni nu se gândește la ce vreu eu. Ține-l în frâu pe ăla care are idei și
ție ni-ți convin (ideile, desigur). Nu putem fi liberi, nu avem nicio șansă. În
niciun fel. Mă gândesc doar la oamenii ăia pe care familia mea i-a ajutat fără
niciun interes. Da, da, deputați care mâncau la noi în casă, desigur, înainte să
intre în funcții. Instituții publice, cu aceeași directori, care au uitat,
noraml, după ce și-au văzut sacii în căruță. Oameni care acum se prefac că nici
nu te mai cunosc. La ce bun, ați supt cât ați putu. Foști colegi care au
încercat să mă facă pentru că m-au văzut mai proastă. De ce nu? Au dreptate
băieții: femeile sunt proaste, dar proaste de bune și oricum lor nu le pasă, nu
au niciun sentiment, decât unul vag, uneori, cândva. Și vă mai mirați de ce
devenim feministe, lesbiene și vă urâm pe toți. Pentru că habar nu aveți să vă
purtați nici cu omul care va ajutat.

Desigur, sunt primari care ar putea spune câte campanii de succes am făcut. Dar
nu or s-o facă. Doar nu m-ar ajuta cu ceva. Dar sunt mieroși, îți dau senzația
că poate, poate. Înțeleg că proștii pot fi manipulați în timp ce alții abia
supraviețuiesc și niciunul nu v-ați dat interesul măcar cu un post de femeie de
serviciu să mă ajutați. Nu-i bai, să vă ajungă pe lumea cealalță. E blogul meu
personal și vă puteți simți liberi să dezmințiți Dacă aveți curaj.

La fel e și în viața personală. Nimeni, nimeni nu va fi lângă tine. În cine
să-ți pui bază? N-ai de ce. Mai sunt doi trei oameni, poate nu prieteni, dar
care au inimă. Ei merită. Să le dau atât cât pot. Restul nu mai meritați nimic.

Bărbații acestei generații sunt toți la fel: depravați, le pasă doar de ei și
berea lor. N-au nicio treabă cu durerea ta, cu probleme tale. Mă rog, poate nu e
bere, ce o fi. Inumanitate. Asta e. Mi-am acceptat soarta. Ăștia sunteți
indiferent de pătura socială. Sper să fiți fericiți, va veni momentul în care
veți plăti. Ș nu, nu vă fac eu nimic, nu mai are rost. Există ceva acolo sus, de
care vouă nu vă e frică, dar se va întoarce. Mulțumesc că ați fost așa, atfel nu
aș fi învățat nimic. Da, e momentul să fiu doar eu. Atât. Da, și familia mea.
Atât mai contează. Restul, pe cine dracu’ te poți baza? Pe nimeni. Ăștia suntem.
Așa o să fiu și eu. Ajunge!


Mintea mea cu ale ei


DESPRE REFERENDUM FĂRĂ PATIMĂ ȘI CU ÎNȚELEGERE!

October 8, 2018by Oana MujeaNo Comments

Știu, vă așteptați să-mi bag. O s-o fac și pe asta, dar nu cum vă așteptați voi.
S-a dovedit deja că elita stă într-o mână de oameni, restul fiind manipulabili.
Restul sunt oamenii pe care se mizează. Toți, din toate formațiunile politice
sau cum dracu’ ori fi ele, se bazează pe voi. Votul nu a fost pentru PSD,
deștepții curului. Dar nu despre asta e vorba. Nicidecum.

Azi m-am trezit înțelegând lucruri. Înțelegând că familia tradițională, aia în
care el/ea iubește o ea/el, nu mai există decât prin rândul unora dintre noi.
Familia aia care se bazează pe RESPECT, pentru că de aici începe, și înțelegere,
e cumva o noțiune pentru bătrâni și doi, trei din ăștia ca mine, mai proști.

Nu, lumea s-a schimbat din toate punctele de vedere. Fie că vorbim despre femei,
fie că vorbim despre bărbați, despre gândire sau manipulare, despre idei proprii
sau cum să le duci mai departe pe ale altora că tu nu poți emite etc. Lumea
chiar e altfel. Am stat și m-am gândit la cunoștințele mele, femei majoritatea,
nu la prietene că ele se chinuie cum pot. Dar femeile alea care au și bărbat și
unu, doi sau trei copii, iar el stă ca flocea cu berea în nas bombănind, în timp
ce ea are două job-uri. E la modă. Da, ăla nu merită o familie, merită cel puțin
unul ca el.

Apoi m-am gândit la alea care se mărită sau fac copii dintr-un interes oarecare:
bani, faimă, un loc cald etc, clar că puteți da multe exemple. Nici ele nu
merită o familie. Merită fix una ca ele să vadă cum e.

Și apoi am stat și am analizat oamenii care se cred oarecum normali. Și fără
să-mi doresc a dezvolta, clar ajungi la concluzia că ori singur, ori te dai pe
partea cealaltă. Cine știe? Poate așa funcționează. Habar nu am. Măcar la femei
știu că au capacitatea de-a se asculta și a se înțelege reciproc, firește, dacă
nu sunt isterice din fire. Ei, dacă ajung gay, habar n-am, noroc că știe unul să
gătească sau poate că asta nu e important că de ascultat pe celălalt clar nu-l
ascultă. Draci, fiecare bărbat e cel mai important pentru el însuși. Logic.
Bine, fie, sunt și excepții… undeva.

Așa că dacă nu avem respect pentru celălalt, dacă tot timpul vrem să fie doar ca
noi, dacă, dacă, dacă, atunci la ce bună o familie tradițională? Oricum nu își
mai are rostul.

Mai grav e că la fel ne educăm și odraslele. Și atunci de ce ne mai mirăm? Vom
crește bărbați/femei, plini de ei, plini de vicii, plini de “mă doare în pulă de
restul”. Iar sintagma e valabilă pentru ambele sexe.

Așa că da, cei care au zis “DA” au devenit o minoritate. Dar oricum nu contează.
Educația noastră (și mă includ, nu că așa m-ar fi crescut ai mei) e dată de
prieteni, gașcă și ce am văzut pe la alții. Nu mai are nicio legătură cu felul
în care am fost crescuți. Nu mai are nicio legătură cu iubirea sau cu
normalitatea faptelor noastre. Cine știe, poate că ăștia din LGBT se poartă mai
frumos unii cu alții decât o facem noi restul.


Mintea mea cu ale ei


CÂND AJUNGI LA NUMĂRUL MAXIM DE FRUSTRĂRI…

October 1, 2018by Oana MujeaNo Comments

Nu că aș ști exact dacă există un maxim, probabil că mai pot. Le mai duc, le mai
țin, până în acea zi în care mă voi baricada undeva fără să mă mai simt
responsabilă de lucruri de care chiar nu sunt responsabilă.

Știu că apropiații, cei mai apropiați, vor să facă un bine, dar de cele mai
multe ori le iese fix pe dos, de parcă eu aș fi de vină că societatea asta e
bolnavă, de parcă eu n-aș fi încercat, de parcă eu nu aș fi putut. Adevărul este
altul. Îl știu și ei, undeva acolo, îl știu și eu. Numai că în ultimul timp m-am
tot simțit vinovată că oamenii sunt așa cum sunt. Și așa cum am mai spus: “omul
care nu se poate ține de o promisiune simplă, îmi arată exact ce fel de caracter
are”, m-am autocitat.

Există o singură problemă pe această lume, una simplă, deloc complicată și nu mă
implică: NU E VINA MEA CĂ EI NU-ȘI ȚIN PROMISIUNILE! E VINA VOASTRĂ CĂ TOT VREȚI
SĂ CREDEȚI ÎN NIȘTE NIMENI.

Mai simplu de atât nici nu știu cum m-aș putea exprima. Doar că toate astea s-au
adunat undeva în mine. Cum s-au adunat și altele de-a lungul timpului, unele de
care nici nu aveți idee și nici nu veți avea.

Și cu părere de rău, nici la oficiul poștal nu lucrez. Probabil că ar trebui,
dar nu în viața asta că nu am pilele necesare. În cealaltă stăm de vorbă. Mă
nasc cu pile, de unghii eventual, poate atunci voi și avea – la unghii mă refer.
Că în asta nu prea mi-a ieșit.

Sunt la un capăt, alt capăt, al unor puteri pe care simt că dacă le las, le las.
Și simt că dacă-mi bag, nu mai există cale de întoarcere. Cumva, într-un fel,
oarecare, că am făcut ori ba, am fost vinovatul de serviciu. Dar hai să fim
serioși: dacă încerc nu e bine, dacă nu încerc iar nu e bine. Într-o zi, anumiți
oameni vor fi nevoiți să se hotărască cum e bine și cum nu e. Doar să nu fie
ziua aia în care e prea târziu pentru că da, vine și acel moment. Și poate că
unii mă cunosc mai bine și pot confirma că atunci când îmi ajunge, îmi ajunge.
Și atunci când nu voi mai spune nimic e pentru simplul fapt că voi fi prea
departe pentru a-mi mai păsa. Uneori ajunge!

Chiar n-am nicio vină pentru societatea de rahat în care trăim, pentru cei care
promit și apoi nu mai răspund la telefon, pentru că nu se poate mai mult. Dar
astea au ajuns la acea limită în care mă gândesc serios că orașul ăsta e stricat
și nu mai am ce căuta aici.

Și cum spuneam în celebrul P.ul de pe … izdă, serios, chiar nu mai angajați
toate proastele la cultură. Curvele și proastele vă educă noua generație, aia de
vreți să vină cu schimbarea. Îmi pare rău să vă spun, dar noua generație în
momentul ăsta are doar o singură șansă: să treacă pe legale și să lase destinul
să-și facă treaba. La cum sunt educați nu are ce să iasă din ei. La cum s-a
divizat, împărțit (asta fiind traducere la “divizat”, nu de alta dar mulți caută
în DEX), clasele sociale, oamenii, valorile, îmi pare rău să vă spun: poate că
noi, cumva, nu știu cum, mai avem o șansă, dar ei nu. Se reflectă clar lucrul
acesta începând din pătura de jos până la cel mai înalt nivel. Și asta nu cred
că trebuie să o explic. Dacă e nevoie de informații suplimentare mai citiți și
voi, măcar un ziar, eu una nu le mai dau moca.

 

 


Mintea mea cu ale ei


TU CONTRA TA – LUPTA SINELUI

August 19, 2018by Oana MujeaNo Comments

De cele mai multe ori, în anumite contexte, ca orice ființe cu inimă și rațiune,
ne simțim vulnerabili. De aici începem să ne punem întrebări și tot ce am
învățat până atunci că știm despre noi se modifică. Nu mult, poate nu esențial,
dar începe să apară îndoiala. Ceaa ce nu e rău, măcar e semn că ăștia care ne
mai îndoim de propriile persoane mai avem o sepranță să nu ne distrugem cu totul
neuronii.

Te liniștești pentru o vreme și nu te mai lupți cu tine. Te accepți așa cum
ești. Apoi apare ceva: fie că e doar un cuvânt spus într-o noapte târzie de
beție sau doar de conversație, fie că e o persoană care, cumva, te scoate din
aria ta conform sau chiar un fenomen social. Și o iei de la capăt. Încercă să
îți dai seama dacă ești mulțumit cu tine. Dacă ai modifica ceva, nu mult, puțin,
ți-ar fi mai bine sau mai rău?! Și aici începe dilema pentru că te apuci să
gândești. Și de ce o faci mai mult ai tot mai puține răspunsuri. Nu, degeaba
apelați la psihologi sau psihiatrii și ei vor spune același lucru: “caută în
tine”. Cauți, cauți, doar că uneori nu iei cele mai bune decizii. Asta e. Sunt
ale tale, ți le asumi. Alteori, da, ai tras lozul cel mare. Doar că răspunsul nu
e doar în rațiune.

De acord, rațiunea, până la urmă îți dă, de cele mai multe ori stările necesare
pentru a alege stric pentru tine, chiar dacă sună egoist. Te ferești din calea
pericolului, îți pui măști și renunți la lupta interioară: “Fuck all”, ce o fi
nu mai e treaba mea. Mai nasol e când nu poți împăca inima cu rațiunea. Acum,
dacă e să ne luăm după majoritatea psihiatrilor/filosofilor nu există rațiune
fără inimă. Adică să ajungi să le coreleți, să rămâi cu picioarele pe pământ și,
uneori, poate de cele mai multe ori, cum nu poți să te împaci cu acea cale de
mijloc, te radicalizezi și alegi doar o variantă. Sigur, mai este și intuiția. E
bine să lași primul gând care-ți vine în mine să îți arate calea. Foarte rar se
înșeală. Dar asta dacă prinzi acel prim gând.

Citești mult în domeniu, unele lucruri le și practici. De cele mai multe ori și
funcționează. Există doar un singur lucru, nu te descoperi, nu rămâne
vulnerabil. Poate că nu e corect, dar, în mai mult de 90% din cazuri e sănătos.
Protecția proprie și personală nu e un act de egoism și de ar fi, egoismul nu a
ucis pe nimeni, doar ne-a ferit. Sigur, acum nu sunt de acord nici cu egoismul
suprem. Doar că uneori…

Fără măști, vulnerabili, nu e neapărat rău, dar mereu trebuie să ai grijă în
preajma cui. Fericirea nu ți-o dăruiește nimeni, numai tu ți-o poți oferi dacă
înțelegi cum, de ce și când și, desigur, dacă intuiția te ajută să alegi ce e
bine pentru tine. Dacă… sunt atât de mulți dacă și o discuție interminabilă!


Page 1 of 3112345»102030...Last »


SCRIPTICS





RECLAME





POSTĂRI RECENTE


 * Iohannis, banii și angajații
 * Acasă! Unde este locul ăsta?
 * ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ
 * O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI?
   CUM?
 * Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și
   chiar mai mult.


JUCĂTORUL





MIERCURI O SĂ MORI





BLOGROLL


Vali Badea
Magazin Fashion
Ema Pirciu
Gazeta de pe perete


COMENTARII RECENTE


 * Libby on Cam așa cu manipularea
 * Mihaela on Când strigi hoții și iei bani de la hoți nu te numești complice?
 * Lol on Nu mai abandonati cainii
 * Oana Mujea on Vreau un Putin Președinte
 * Dado on Vreau un Putin Președinte


CATEGORII


 * Gramatică
 * Handicap politic
 * Iolanda
 * Lifestyle
 * Mintea mea cu ale ei
 * Photography
 * Promovare
 * Recenzii și baliverne
 * Scriu
 * Travel
 * Uncategorized


RECLAME





CAUTĂ





ARHIVE


 * September 2019
 * August 2019
 * January 2019
 * November 2018
 * October 2018
 * August 2018
 * June 2018
 * May 2018
 * April 2018
 * March 2018
 * February 2018
 * January 2018
 * December 2017
 * November 2017
 * October 2017
 * September 2017
 * July 2017
 * June 2017
 * May 2017
 * April 2017
 * March 2017
 * February 2017
 * January 2017
 * December 2016
 * November 2016
 * October 2016
 * September 2016
 * August 2016
 * July 2016
 * June 2016
 * May 2016
 * April 2016
 * March 2016
 * February 2016
 * January 2016
 * December 2015


© 2016 copyright Oana Mujea
Powered By Scriptics